Tocmai de aceea cred ca brandul, totusi, conteaza. Constient sau nu, oamenii îsi bazeaza deciziile cu privire la locul unde se stabilesc, la locatia de vacanta precum si la zona unde investesc, în functie de imaginea acesteia. Cu cât aceasta imagine este mai puternica si mai cunoscuta cu atât cresc si sansele cetatii, respectiv ale oamenilor cetatii de a prospera.

Acest amestec de substanta si sentimente, de fapte si impresii, de adevar si imaginatie care este brandul, contribuie semnificativ la pozitia unui spatiu în caruselul globalizarii. Intr-o prima instanta poate conta pretul cât mai mic al fortei de munca si existenta unei minime infrastructuri dar, în timp, acestea nu sunt suficiente si duc inevitabil, la o alta relocare a respectivei investitii.

Procesul de realizare a unui brand de oras, recognoscibil, nu este unul facil, dimpotriva. Cu toate acestea cred ca este un risc care merita a fi asumat. Punctul de plecare al unui astfel de demers il constituie analiza interna. Care sunt datele de la care pornim, plusurile si minusurile orasului. Imaginea târgului de alta data ramasa pe retina noastra este una pe de o parte culturala, iar pe de alta comerciala. Ce au lasat anii comunismului asupra urbei noastre este o alta poveste ce îsi merita propriul „cronicar”. Din punctul meu de vedere, într-o abordare generalista, as miza pe latura culturala a orasului la care as adauga pe lista de prioritati educatia si „mostenirea” în ale pomiculturii si pisciculturii (atât cât mai avem, pâna nu este îngropata de alte interese comerciale). De obicei un brand se leaga de un obiectiv istoric sau arhitectonic, o personalitate sau, de ce nu, de o activitate economica specifica, traditionala sau nu. Interesant cred, este faptul ca Falticeniul are deocamdata „povestea”, a ceea ce a fost si potential ar putea deveni. Avem povestea lui Sadoveanu si cea a lui Creanga. Avem povestea sculpturala a maestrului Irimescu si cea critica a lui Eugen Lovinescu iar enumerarea ar putea continua. Important este cum fructificam aceasta istorie fabuloasa a orasului si a zonei fara a cadea în desuetudine. Ne supara vesnica noastra „marginalitate” vis-a-vis de Bucovina. Paradoxal, de ani buni, suntem si nu suntem pe harta turistico-investitionala a zonei/ judetului. Poate ca este timpul sa ne asumam marginalitatea ca un fapt pozitiv. Sa avem privirea si atitudinea activa ce ti-o confera obiectivitatea perspectivei si sa ne construim istoria noastra viitoare în complementaritate cu tinutul Bucovinei, ca o întregire si nu ca o dublura. Va invit la un exercitiu de imaginatie si atitudine. Care sunt, în opinia dumneavoastra, elementele ce ar putea sta la baza unui brand al Falticeniului.

Si revenind la pragmatism, cred faptul ca dezvoltand calitatile si specificul urbei si participând nu din postura de spectatori pasivi la cresterea ei, vom aduce si adevaratii investitori nu doar „tunarii”.

(Brindusa Savescu)

Dreptul de a fi civilizati

Prima impresie intr-un loc nou, dincolo de arhitectura si oameni, este data, prozaic, de nivelul de curatenie al spatiului public. Si in acest punct, mi s-ar atrage atentia ca aceasta e treaba administratiei publice locale direct, prin serviciul ei de salubritate, sau indirect prin concesionarea susmentionatului serviciu. Desigur nu as putea decat sa ii dau dreptate ipoteticului meu interlocutor. Dar totusi, noi cetatenii nu putem face nimic pentru urbea noastra ? Intrebare retorica, bineinteles. Gestul in aparenta marunt, de a arunca pe strada ambalajul ciocolatei sau napolitanei ce tocmai le-am mancat ori de a rupe floarea rasarita pe spatiul verde este primul semn al inapetentei noastre pentru un loc public curat. Urmatorul gest (i)logic este cel al sacului menajer plin, lasat la cosul stradal si nu la buncar... e atat de departe… si al resturilor de moloz lasate pe spatiul verde.

Imi povestea cineva o intamplare petrecuta pe alte meleaguri decat cele mioritice, cu ceva timp in urma. Doi romani intr-o excursie. Oprire intr-un camping la munte. Au mancat si se pregateau de plecare fara sa vada cutia goala de conserve lasata in urma - o scapare involuntara, dupa spusele povestitorului. Si “din pamant din iarba verde” a iesit un padurar ce le-a atras atentia, nu fara un gest de lehamite, vazand tara de origine a calatorilor. Doua din invatamintele povestirii ar putea fi: oricat de civilizati ar fi oamenii, niciodata nu strica un paznic, iar coercitia ramane prima metoda de educare.

Revenind la “cestiune”, mai cred in dreptul nostru de a fi civilizati, in pofida multitudinii de exemple zilnice care imi zdruncina aceasta increderea. As miza in primul rand pe educatie, pe cultivarea patriotismului local si doar in caz de forta majora pe taria amenzii "civilizatoare".
(Brindusa Savescu)