PRIMA PAGINĂ	ORAŞ	ADMINISTRAŢIE	SERVICII	DEZVOLTARE	CULTURĂ	FORUM	CONTACT

	Cea mai mare colecţie de autor din tară, peste 300 sculpturi şi 1000 desene, care reflectă marile teme în jurul cărora se ţese universul sculpturii artistului: mitologia, maternitatea, muzica, omul ca model în univers.
	”În semn de omagiu şi recunoştinţă am dăruit, cu multă bucurie şi afecţiune sufletească, o parte din stradaniile mele creatoare oraşului Fălticeni, de care mă simt legat prin firul nostalgic al amintirilor, ce permanent însoresc cu raza lor anii frumoşi din îndepartatele timpuri, când eram la început de viata şi învăţătură.” Ion Irimescu, 1975			Pe terasa din faţa uşii monumentale Maestrul savurează parfumul îmbătător al teilor înfloriţi şi îşi aminteşte de vremea când…”Aici era prefectura.Nici nu îndrăzneam să ridic privirea… Cladirea era pazită. Oameni importanţi, grăbiţi, îi treceau pragul. Era un gard, iar la poartă stătea un jandarm. Unde este acum policlinica era un parc mare. Nu am visat niciodata să fiu eu stapân aici”.
				Oricine vine să viziteze colecţia de artă a muzeului rămâne impresionat de frumuseţea clădirii. Curioşi, mulţi vizitatori ar dori să afle istoria acesteia. Cladirea este construită într-un stil arhitectural sobru, eclectic. Povestea ei durează de secole, construcţia fiind începută în 1846.
				A fost ridicată din caramidă, pe o temelie solidă. În 1909 i se mai adaugă un cat. Se pare că tot în acel an clădirea a devenit sediul palatului administrativ al judeţului Suceava. Dupa ocupaţia habsburgică, reşedinţa judeţului a devenit pentru o vreme Fălticeniul. În 1923, clădirea devine sediul Prefecturii judeţului Baia, iar între 1950 şi 1968, sediul Consiliului popular Raional Fălticeni. O dată cu desfiinţarea raioanelor, în urma reorganizării teritoriale, clădirea devine sediul casei Pionierilor, Radioficării şi Casei de Cultură. Un şir de întâmplări, voinţa oamenilor, dar mai ales cursul destinului au dus în cele din urmă la o alegere. Maestrul Irimescu devine Patriarhul de drept al locului care urma să se transforme în “Ermitaj”-ul fălticenean. “Aveam multe lucrări în atelierul meu de la Bucuresti. Ideea înfiinţării unui muzeu mă stăpânea de multă vreme. Am oferit oraşului lucrările, dar am cerut în schimb un spaţiu de expunere adecvat. Oficialităţile vremii, reprezentate de un om care iubea arta şi inţelegea menirea ei, Miu Dobrescu, mi-au facut o propunere peste asteptările mele. M-au întrebat atunci: <Cladirea fostei prefecturi vă convine?> Nu-mi venea sa cred. Cladirea avea nevoie de o reorganizare a spaţiilor, de mai multe schimbări. Au dispărut uşile interioare şi a fost creeat un circuit de vizitare. Sălile de expoziţie au luat locul birourilor de altădată. Au fost înlocuite duşumelele cu parchet, s-a introdus un iluminat corespunzător, încălzire centrală şi spaţiul s-a transformat în muzeu. Nu-mi venea să cred că este adevărat. În cladirea în care altădată nu cutezam să intru acum sunt stăpân.Viaţa este plină de neprevăzut, totul depinde de un context de împrejurări, de întâmplări, dar mai ales de oameni…”. Colectia s-a imbogaţit an de an. Astăzi cladirea adaposteşte cea mai mare colecţie de autor din tară şi ascunde “marele clocot al vieţii” retras în adâncimile imperceptibile ale formelor şi care izbucneste indirect, întruchipat într-o imensa lume de semnificaţii. (fragment din cartea “De vorbă cu maestrul Ion Irimescu”, autor – Gabriela-Iuliana Curtui)
	informaţii suplimentare despre maestrul Irimescu şi muzeul "Ion Irimescu" puteţi afla la adresa: http://ionirimescu.wordpress.com
	Prin structura şi consistenţa de date ştiinţifice, Muzeul Apelor “Mihai Băcescu” se constituie într-o veritabilă lecţie de instrucţie şi educaţie, de pelerinaj în lumea mediului acvatic. Academicianul Mihai Băcescu a dăruit muzeului peste 700 de exponate, între care câteva pot fi considerate de excepţie: bureţi de mare, corali, calmari, homari, stele şi arici de mare.			Bun pedagog, cu dragoste faţă de mediul înconjurător, profesorul emerit Vasile Ciurea a întemeiat , în 1914, primul muzeu din Fălticeni. Unul dintre elevii profesorului Vasile Ciurea este academicianul Mihai Băcescu care nu şi-a uitat niciodată primul iniţiator în tainele naturii, dar nici locurile natale. Astfel, la 17 august 1982 lua fiinţă la Fălticeni, în “semn de iubire şi recunoştinţă” profesorului Vasile Ciurea, Muzeul de ştiinţe naturale.
				Din 28 martie 1993, muzeul nu numai că se va numi muzeul apelor, dar va primi şi numele ctitorului său Mihai Băcescu. Se împlinea astfel o dorinţă şi o definire elocventă, precum şi un gest de aleasă gratitudine şi preţuire celui care şi-a închinat viaţa cercetării mediului acvatic şi a dat culturii fălticenene dimensiuni valorice perene.
	informaţii suplimentare despre Muzeul Apelor "Mihai Băcescu" puteţi afla vizitând adresa: www.muzeulapelor.tk
				Muzeul cuprinde compartimente structurate organic, de un real interes ştiinţific. Astfel, preţuind tradiţiile muzeistice fălticenene, în două săli rememorăm aspecte ale primului muzeu din localitate, câteva exponate rămase evocând natura pasiunilor şi preocupărilor înaintaşilor noştri, în special ale ctitorului de muzeu, Vasile Ciurea. Aici sunt reprezentate aproape toate secţiile vechiului muzeu: arheologie, istorie, arme vechi, etnografie, carte veche, numismatică şi fotografii. Trăsurica, un exponat de mare valoare, executată de Leon Comnino timp de 35 de ani numai din briceag, şi expusă în 1937 în expoziţia universală de la Paris, impresionează şi reţine îndelung atenţia vizitatorului prin maiestria execuţiei şi migala creatorului ei. Muzeul prezintă lumea cercetătorilor Emil Racoviţă, Grigore Antipa, Paul Bujor şi Ion Boreca, exponatele de aici reliefând contribuţiile ştiinţei româneşti în domeniul hidrobiologiei. Participând la numeroase expoziţii oceanice, descoperind numeroase specii de peşti şi crustacei, academicianul Mihai Bacescu a dăruit muzeului peste 700 de exponate. Toate acestea sunt expuse în două săli, ca un omagiu adus savantului Mihai Bacescu, muncii sale de cercetare şi autor a peste 475 de lucrări ştiinţifice originale publicate singur sau cu colaboratori din tară şi străinatate. Bucuria nespus de mare a vizitatorilor, mai cu seamă a celor tineri, este atunci când ajung la partea vie a muzeului: acvariile. În cele 13 bazine cu o capacitate de peste 11.000 litri de apă, traiesc numeroase specii de peşti indigeni şi exotici, broaşte ţestoase, scoici şi raci. Zestrea muzeului este îmbogăţită pe deplin şi cu un glob geografic, unic în lume, prin faptul că redă la scară, alături de relieful uscatului, configuraţia reliefului subacvatic. Donat în 1986, globul geografic a fost executat cu maiestrie şi cu o exactitate milimetrică, pe parcursul a cinci ani şi jumătate, de către profesorul de geografie Isaic Neculai din Vadul Moldovei. S-a afirmat pe bună dreptate că în muzeul nostru se întâlnesc muntele cu marea. Dar ca să te convingi de autenticitatea acestei sintagme, trebuie să intri în el, să vezi, să asculţi, să nu uiţi. prof. Valeriu Filip, ing. Dana Tofan
	informaţii suplimentare despre Galeria Oamenilor de Seama puteţi afla vizitand adresa: www.lovinestii.ro			Convingătoare frescă a vieţii şi creaţiei unor personalităţi ale culturii, artei şi ştiinţei româneşti, “Galeria oamenilor de seamă” şi-a deschis porţile la 16 iunie 1972, în casa donată de scriitorii Horia şi Vasile Lovinescu, sub directa îndrumare a cronicarului Eugen Dimitriu. Remarcând vocaţia creatoare a oamenilor acestor locuri şi numărul mare al personalităţilor născute aici, George Călinescu situa în 1939, oraşul Fălticeni imediat după Bucureşti şi Iaşi.
				Târgul Fălticeni se afirmă în cultura naţională începând de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Din bogatul lexicon al personalităţilor fălticenene fac parte scriitorii Matei Milo, Enache Gane, Costache Gane, Maria Cantacuzino, Nicolae Istrati, Nicu Gane, Ion Creanga, Nicolae Beldiceanu, Mihail Sadoveanu, Ion Dragoslav, Anton Holban, Horia Lovinescu, Vasile Lovinescu, Nicolae Labiş, Vasile Savel, Nicolae Jianu, Mihail şerban si Grigore Ilisei, istoricii, criticii literari şi filologii Eugen Lovinescu, Alexandru Lambrior, Teodor V. Stefanelli, Virgil Tempeanu, Gheorghe Cardaş, Mihai Gafiţa, A.G. Stino, Constantin Ciopraga, Cornel Dimitriu, ştefan Sorin Gorovei; oamenii de teatru şi muzicienii Jules Cazaban, Grigore Vasiliu-Birlic, Paul Călinescu, George Adamachi, Alexandru Alger, artiştii plastici Ion Irimescu, Stefan şoldanescu, Dimitrie Hârlescu, Aurel Baeşu, Maria Mihăescu, Mihai Camaruţ, Vasile Vasiliu- Falti, folcloriştii Artur Gorovei şi Mihai Lupăescu, oamenii de ştiinţă Dimitrie Leonida, Nicolae Grigoraş, Vasile Ciurea, Mihai Băcescu, Eliot Sorel, Sofia Ionescu-Ogrezeanu şi Florin Constantin Ghiurea. Enumerarea ar putea continua. La intrebarea des rostită: Cum se explică această neobişnuită explozie spirituală la Fălticeni? Istoricii răspund cu referire la un anume context în care oraşul a trebuit să devină, pentru câteva sute de ani, nod important la graniţa unui imperiu hrăpareţ; sociologii prelungesc explicaţia în stufoase statisticii indicând o anume prosperitate; geografii trimit la cadrul natural deosebit de armonios, pitoresc şi tihnit; literaţii vorbesc de atmosfera, de tipic sau inefabil. Mai presus de toate acestea este felul deosebit de a fi pe care l-au avut si-l au oamenii de pe aceste minunate meleaguri, setea lor de cultură. Oraş tihnit şi pitoresc, copleşit de melancoliile primăverilor şi toamnelor, Fălticenii aspiră pe drept cuvânt la faima oraşelor - muzeu. Adrian Cocîrţă
				“Casa din deal”, de la nr.68, de pe strada Ion Creangă, a fost construită după planurile lui Mihail Sadoveanu, pe locul cumpărat de la fiica farmacistului Carol Vorel, văduva inginerului Engel care construise drumul de fier Dolhasca Fălticeni. Aici a locuit scriitorul între anii 1909 şi 1918. “Ajuns acasă, nu mă gândesc decât să mă reculeg şi să mă odihnesc”, scria Sadoveanu în 1913.
				La “Casa din deal”. Mihail Sadoveanu a scris: “Povestiri de seară” şi “Genoveva din Brabant” în 1910, “Apa morţilor” în 1911, Un instigator” şi “Bordeienii” în 1912, “privelişti dobrogene” în 1914, “Neamul şoimăreştilor” în 1915, “44 de zile în Bulgaria” în 1916 şi, în sfârşit, “File însângerate” în 1917. Mihail Sadoveanu însa n-a putut să uite niciodată că în 1897, în ultimul an al gimnaziului, a publicat pentru prima oară, sub pseudonimul “Mihai din Paşcani”, o schiţă intitulată “Domnişoara M. din Falticeni”, în ziarul umoristic “Dracul” din Bucureşti. În 1908, când s-a constituit Societatea Scriitorilor din România, Mihail Sadoveanu a fost ales vicepreşedinte, iar în 1910, când la Fălticeni a luat fiinţă Societatea corala “Nicu Gane”, scriitorul a devenit preşedintele ei.
								După plecarea la Iaşi, venirea şi şederea lui Mihail Sadoveanu la Fălticenii de atunci, de dinainte şi de după aceea, au însemnat întotdeauna, aşa cum el însuşi o mărturiseşte, “călătoria cea mai mare la locurile sfinte de curăţenie şi de ispaşire”. La 16 noiembrie 1930, cu prilejul sărbătoririi, la Fălticeni, a vârstei de 50 de ani, iată ce a scris Mihail Sadoveanu în Cartea de aur a Liceului “Nicu Gane”:
				“Revăd cu emoţie oraşul copilăriei şi al amintirilor”. Cu acelaşi prilej a rostit şi nemuritoarele şi cunoscutele cuvinte:”La Folticeni am băut apa vie a sufletului românesc, pe care n-m uitat-o nici pana azi. In ea se va răsfrânge pană la moarte toată taina sufletului meu. Darul cu care m-a înzestrat Dumnezeu, nu se datoreşte mie, ci părinţilor mei. Împrejurările şi pitorescul locurilor, munţii şi apele, natura încântătoare şi poporul, toate au creat ceea ce dumneavoastră sărbătoriţi azi. Să mulţumim lui Neculce şi lui Creangă, poporului şi părinţilor mei, să slăvim natura, care au contribuit la înzestrarea darului meu”. În cadrul acestei sărbători, scriitorul Mihail Sadoveanu, membru al Academiei Române din 1923, a fost proclamat Cetăţean de onoare al oraşului Fălticeni iar unei străzi (Sf. Nicolae) i s-a atribuit numele său. În august 1961, Mihail Sadoveanu, deşi bolnav, a venit la Fălticeni pentru a-şi lua, astfel, rămas bun de la acest pământ atât de binecuvântat de Dumnezeu şi de înţelesul adânc al cuvântului romanesc. A fost o ultimă fâlfâire de aripa spre veşnicia nemuririi şi liniştii sale depline. după Geo Nichita, “Însemnări falticenene”, 1997 Primăria Municipiului Fălticeni - Serviciul Relaţii Comunicare Promovare Biroul Informatic